Visul comunitatii ce da sens

Cand am venit in Luxembourg aveam 28 de ani si nu cunosteam pe nimeni aici. A fost o decizie grea si in acelasi timp una dintre cele mai bune decizii pe care le-am putut lua. A veni singura intr-o tara straina, mai ales intr-o tara cu 3 limbi nationale si o comunitate de straini ce depaseste jumatate din populatia ei, intr-o tara cat un judet comparat cu Romania si intr-un oras capitala europeana dar cu populatia si conceptiile unui oras de provincie…a fost o provocare. La inceput am simtit un amestec de curiozitate, bucurie, frica si nu mai stiu ce... Totul era nou, totul era de explorat. M-am simtit libera…extrem de libera dar si extrem de singura.

Asa ca usor, usor, ideea de comunitate, de apartenenta, idei la care nu ma gandisem niciodata inainte, au aparut. Din aceste ganduri precum si din experientele similare impartasite cu alte femei românce de aici si motivatia noastra comuna de a crea oportunitati de a ne intalni, de a ne cunoaste, s-a nascut AVRIS in 2014. Bineinteles ca au fost si alti factori care au contribuit la formarea asociatiei dar este o poveste mai lunga in care nu am sa intru aici. Membrele fondatoare o stiu si va invit sa intrati in contact cu ele si sa le intrebati. Povestea este de pus intr-un film, desigur.

Personal am visat la o comunitate de femei care sa ofere oportunitatea de a apartine, de a veni si a vorbi cu alte femei, de a impartasi din experientele, din gandurile si emotia trairilor lor pe aceste meleaguri, de a regasi repere uitate dar comune, de a creste impreuna, de a fi impreuna…de a fi. Aceasta dorinta a dat sens activitatii mele ca presedinte si aceasta viziune a prins radacini si in mintea si sufletul altor persoane care au pus umarul la treaba.

Toate am avut si resimtit atat satisfactii enorme cat si stres, dezamagiri si conflicte. In anii de cand sunt in conducerea acestei organizatii, doar in echipa de coordonare au existat: schimbari de joburi, schimbari de meserii, despartiri, moartea diverselor rude sau apropiati, pierderi de sarcina, stres, depresii etc. dar si nunti, botezuri, avansari, succese, gasirea sau regasirea dragostei, vremuri bune si rele, la fel ca in viata fiecaruia.

Chiar si in perioadele cu provocari si schimbari, activitatea pentru comunitatea AVRIS a adus ceva necesar din punct de vedere uman (desi deseori trecut cu vederea): un sens, si mai ales un sens mai larg decat spatiul propriei persoane. Munca voluntara in serviciul unei comunitati aduce acel sentiment ca esti util, ca poti aduce un moment placut in viata altora si mai ales ca o faci impreuna cu altii cu care impartasesti aceleasi provocari dar si aceleasi valori. Caci daca esti trist si ai probleme, o activitate iti ofera ocazia sa uiti macar pentru un moment de problemele tale iar daca esti bucuros ai sansa sa aduci un moment de bucurie si altora.

Am invatat sa lucram impreuna, sa existam impreuna in diversitate, sa adoptam reguli, sa cream, sa ne sustinem, sa facem evenimente, sa acceptam ca nu putem multumi pe toata lumea, sa negociem..oh da, sa negociem preturi, sali, idei, sa gasim solutii in birocratia luxembugheza care nu este cea mai corecta pentru straini, sa luptam pentru ideile noastre si mai ales sa fim lideri, adulti, sa influentam, sa crestem, sa fim noi insine.

In afara de asta, am cunoscut femeii extrordinare (de toate varstele si mediile profesionale si sociale) pe care altfel nu le-as fi cunoscut niciodata. Unele mi-au devenit prietene, altele colaboratoare, pe multe dintre ele le admir si am gasit ceva de invatat de la fiecare. Echipa care a fost alaturi de mine in aceasta aventura pana cum a fost formata din Oana (de la inceput pana cum), Brindusa (de la inceput pana acum), Miruna (primul an), Anca (de la inceput pana in 2018) si Madalina (doi ani 2016-2018). Iar alaturi de noi toate membrele efective (vreo 60 de femei curajoase, educate, muncitoare, gospodine, cu umor, active, visatoare, creative…femei).

Dar orice comunitate are nevoie de coordonatori noi, de idei noi, de oameni care sa puna o parte din ei acolo si acea parte sa supravietuiasca eternitatii. Astfel a venit timpul sa predau stafeta.

De aceea, va invit sa va ganditi cateva clipe la cum ar fi sa preluati aceasta functie de presedinta AVRIS sau de a face parte din echipa de coordonare. In 2014, noi am pornit de la zero si am avut o curba de invatare abrupta si spinoasa. De aceea, privind in urma la ce a insemnat experienta aceasta pentru mine, ar fi o superba oportunitate sa transmit mai departe din aceaste cunostinte si experiente. M-as simti onorata sa devin mentora unei femei care sa vrea sa-si exerseze capacitatea de a fi un leader, avand in vedere ca in mediul profesional, noi femeile avem mai rar decat barbatii aceasta oportunitate.

Mentora mea (din mediul profesional) mi-a spus o data: daca crezi ca e greu sa motivezi pe cineva intr-o firma unde oamenii sunt angajati platiti, incerca sa vezi cum e intr-o organizatie de voluntari. Intr-o lume in care vorbim de egalitatea de oportunitate a femeilor, de mai multe femei in pozitii de decizie, de cote s.a.m.d, a fi leader intr-o organizatie de voluntari poate fi un proiect de de dezvoltare a leadershipului cu riscuri minime dar satisfactii maxime.

Desigur cautam si alte persoane care sa se alature echipei de coordonare sau pur si simplu sa devine active in asociatie.

Cand am inceput sloganul nostru a fost "impreuna putem fi o comunitate" care s-a transformat pe merit in: "Impreuna suntem o comunitate", una de femei dinamice si cu o viziune.

Astazi va invitam sa veniti alaturi de noi si sa continuam sa cream legaturi si relatii care sa dea sens experientelor noastre de straini pe aceste meleaguri. Si poate, impreuna, cu forte si oameni noi, vom reusi sa devenim o comunitate model care sa inspire si alte femei sau oameni aflati in situatii similare noastre.

Vino alaturi de noi!

Dana Moldoveanu - Presedinte AVRIS