Ce inseamna Ziua Copilului

Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc la 1 iunie de pe vremea cand ma incadram in tagma celor careia ii e adresata, ma apuca o dulce nostalgie. "Pe vremea mea" (ehe, am ajuns sa o spun si eu pe asta), Ziua Internationala Copilului poate nu avea vreo importanta deosebita dar avea o semnificatie foarte precisa pentru mine: mai erau doar doua saptamani pana la vacanta, uaa! si asta era suficient sa ma umple de energie.

Era si inceputul verii. Nu mare mi-a fost uimirea cand am aflat, venind in Luxembourg ca vara incepe aici 3 saptamani mai tarziu... Asta in teorie, pentru ca aici, ca peste tot de altfel, vara incepe cand are ea chef. Mai nou, in Romania incepe cu ceva timp inainte iar in Luxembourg, in unii ani nu incepe deloc. Dar asta e o alta discutie.

Pe vremea mea, vara incepea cam in jurul lui 1 iunie.

Cam atunci adunarile generale ale copiilor in fata blocului prindeau o forma recurenta. Se dadea startul la 7 pietre, frunza, ata, coarda, sotronul, telefonul fara fir (ce ironie... toata lumea are acum telefon fara fir), telefonul american (eu stiu care-i diferenta) si cate mai alte jocuri si joculete. Ajungeam acasa cu coatele si genunchii invinetiti si asta dupa ce ne strigau mamele exasperate de la fereastra amintindu-ne ca mai erau totusi doua saptamani de scoala.

De ziua propriu-zisa a copilului, se organizau diverse chestii, unele mai comuniste, altele mai ambitioase. Imi amintesc ca in ultimul an la gradinita (care se nimerise a fi 1989 pentru mine) am cantat tot felul de cantece inclusiv adresate iubitului conducator, dar versurile care mi-au ramas in minte erau urmatoarele: "Nu vrem razboi, nici arme nucleare!".

Nu stiu care o fi fost continuarea si nici cate spalari pe creier continea cantecul dar "Nu vrem razboi, nici arme nucleare" mi se parea al naibii de inspirational si mi-a ramas in minte intr-un mod foarte pozitiv. Nu prea stiam eu ce-s alea arme nucleare dar stiam sigur ca nu le voiam si ca nici noi, copiii, nu le voiam. Acum, la varsta adulta, stiu si de ce nu le vreau si ca nu le vreau pentru generatiile urmatoare.

Si bineinteles desenele cu creta pe asfalt, pe care le admiram a doua zi, ma impresionau profund, unul din motive fiind ca in restul anului nu prea aveam voie la creta colorata. Cand prindeam cate o cutie, o pastram ca pe ochii din cap. Dar stiti care era cel mai popular model? Soarele. De ce se gandeau asa multi copii la soare, nu stiu, dar am in minte imaginea a zeci de sori pe asfalt. Sori care radeau.

Timpul a trecut, am lasat in urma "vremea mea" si am ajuns in Luxembourg unde Ziua Copilului a inceput sa aiba o noua semnificatie de cand sunt in AVRIS. Am participat pana acum la doua din cele patru editii organizate de catre voluntari si de fiecare data soarele a venit la intalnire. De altfel de patru ori s-a aratat zambitor in ultimii ani de Ziua Copilului.

In fiecare an, echipa AVRIS s-a straduit sa vina cu o noutate iar evenimentul a devenit o traditie de succes. In fiecare an, noi, adultii implicati in aceasta zi am invatat si am realizat ceva. Eu de la prima editie am ramas cu imaginea copiilor jucandu-se impreuna si cantand in romana. A doua oara, i-am vazut pe toti implicati in ora de zumba a Iuliei, zburdand energici intre jocuri colorate. In al treilea an, ne-am apropiat de comunitatea din Republica Moldova si m-a impresionat cat de captivati au fost de momentul artistic pregatit de Ecaterina sau de picturile pe fata pe care Adriana, o mama din comunitate le-a facut voluntar.

Iar astea sunt doar o parte din amintirile colorate si vesele ale acestei zile. In general, acesta este unul din evenimentele cheie pentru care am invatat sa colaboram si sa fim mai uniti in fiecare an, si ce m-a bucurat cel mai mult a fost sa vedem cum in comunitate copiii invata sa se joace impreuna si sa-si transmita unul altuia ceva din cultura romaneasca.

Anul acesta, Ziua Copilului a adus impreuna mai multe asociatii de romani (AVRIS, corul Voci din Carpati si Luxembourg-Roumanie) si a imbinat muzica, creativitatea si joaca. La acestea s-au adaugat bucatele gatite de parinti. Copiii au cantat cu doamna Madalina Dorneanu si cu invitatii sai, Eva, Darius si Rosalind, care ne-au incanta cu vocile lor, au desenat si creat flori, iar Monica Bocan si-a pus la dispozitie indemanarea de fotograf pentru a realiza cate o amintire foto pentru fiecare familie.

Totul a fost organizat de voluntari ca in fiecare an, de aceea tinem sa multumim tuturor celor care au gatit, au dat timp si au pus inima in acest eveniment: Madalina D, Monica, Madalina S, Ary, Ioana, Brindusa si Crina, care ne-a tinut o sesiune de informare despre campania Je peux voter care se adreseaza rezidentilor straini in Luxembourg care se pot inscrie ca votanti la alegerile comunale din aceasta toamna.

In incheiere va lasam cu cateva impresii adunate de la parinti si copii, si, citand una din mame, va invit pe toti sa pretuim "copilul din noi cu blandete si voie buna":

"Copii s-au distrat, le-a placut ca au fost mai multe tipuri de activitati. Chiar au cantat in timpul concertului pentru ca si noi ascultam cantecele astea acasa. Pentru mine a fost o ocazie placuta sa cunosc lume sau sa revad cunoscuti."

(Sorina)

"Copiii nostri au plecat de la eveniment plini de voie buna, ca si noi parintii. In ciuda oboselii, au rezistat pana la capat.

Semnificatia acestei zile pentru noi: sa avem grija de copiii nostri dar si de copilul din noi, cu blandete si voie buna." (Magda & comp)