Un an al valorilor comune

“Asa tot vineri a cazut 22 decembrie si in 89” mi-a spus mama. “Si tot asa era vremea.” “Asa cald?” am intrebat eu. “Aproape 10 grade in decembrie?” “Pai da, ca daca era prea frig poate nici nu era revolutie.” Nu-mi amintesc prea multe din anul ala. Aveam 6 ani si urma sa merg la scoala. Eram un copil timid. Dupa incidentul cu pisica, familia ma invatase sa nu vorbesc prea mult, ca sa nu dau din casa.

Si totusi, incidentul cu pisica a fost ce m-a invatat ceva despre valori. Cand aveam 4 sau 5 ani, bunicu ma pacalise ca pisica s-ar ascunde dupa cuptor. “Uite acolo cum ii sclipesc ochii.” M-am uitat chiar in cuptor. Reflexele becului aproape chior din bucatarie aratau intr-adevar a ochi de pisica. Am fost convinsa ca se ascundea acolo dupa geamul aragazului. A doua zi, la gradinita am mers glont la educatoare sa ii spun ca avem o pisica in cuptor. Educatoarea m-a intrebat zambind daca am mancat-o si eu am spus, se pare cu o convingere care ma facea aproape credibila: “Daaaa”. “Si a fost buna?” A urmat intrebarea. “Daaa” am urmat eu, mergand pana la capat in convingeri. Probabil cazusem prada frumoasei calitati a memoriei de a fi versatila si influentabila. Probabil a fost raspunsul cel mai usor. Eu una nu-mi amintesc intamplarea clar dar minciuna cu Oana care a mancat pisica a devenit celebra in micul oras minier al bunicilor. Educatoarea chiar si anul acesta mi-a amintit imitandu-ma: “Daaa!”.

Dar pe mine m-a marcat pentru ca am descoperit ani mai tarziu ca onestitatea e printre valorile mele, e ceva ce caut si apreciez in ceilalti. Mi-am dat seama ca e usor sa spui ceea ce crezi ca se asteapta de la tine, asa cum e usor sa faci o donatie in bani, sa nu triezi gunoiul sau sa te plangi de sistem, dar in final satisfactia si schimbarea vin prin alegeri mai dificile.

Mai tarziu am ajuns sa descopar si alte valori: ajutorul nematerial reciproc, perseverenta, organizarea, educatia si altele.

Iar revenind la faimoasa revolutie, ei bine, nu pot sa nu ma intreb ce s-ar fi ales de mine si de valorile astea daca nu am fi obtinut dreptul de a vorbi deschis, de a alege si de a ne cauta fericirea si inafara spatiului geografic numit România. Nu pot sa nu ma gandesc la ce inseamna a te sacrifica pentru o idee, a-ti asuma riscuri dar si la faptul ca e nevoie de mai multi care sa urmeze aceste idei pentru a schimba ceva. E nevoie de o comuniune. Privind in urma la prieteniile pe care le-am legat in Luxembourg, multe din ele au pornit de la o istorie, limba si poveste comuna. Limba mai ales, care ne-a permis sa vorbim in profunzimi greu de atins cand nu e nativa. Dar s-a intamplat ca acestea sa nu fie de ajuns. Intre prieteniile pe care le-am creat cu ceilalti (români sau nu), au durat im timp si s-au transformat in motoare de creativitate, in momente pe care le pretuiesc cu mare drag, cele care s-au bazat pe valori comune.

Scriu acestea pe blogul AVRIS pentru ca o parte din aceste prietenii s-au consolidat in paralel sau lucrand la aceasta asociatie.

In cei 4 ani de cand exista, a fost un prilej pentru mine de a cunoaste femei cu care nu doar am ceva in comun dar si de la care am invatat ceva.

Uitandu-ma in urma la 2017 in asociatie, un an plin de provocari imi dau seama cele mai bune idei au venit pe parcurs prin oameni cu valori comune. Si am realizat foarte multe.

Am inceput cu un frumos atelier despre arta de a iubi organizat de Dana ale caror reverberatii s-au simtit mai tarziu in cariera ei profesionala, fiind invitata sa il tina in limba engleza.

Am continuat traditia Zilei Femeii si a Copilului si am participat din nou la Festival des Migrations. Ne-am dat intalnire la o iesire culturala la Mudam (eveniment cu un record de participare) si cu membrele la un mini-golf si am sustinut concertul trupei Taxi organizat de asociatia Luxembourg Roumanie.

Uneori am fost in pana de idei sau de energie. Cu toate astea, exact cand aveam nevoie, au fost femei care au venit cu initiative proprii. Astfel Mariana Florea ne-a propus sa animeze un atelier dedicat parintilor despre disciplina fara pedepse sau recompense. Iar printre voluntarii de la festival am cunoscut-o pe Alina, instructor se yoga care ne-a introdus in tainele acestei practici intr-o duminica in parc.

De asemenea in colaborare cu Romlux am sustinut organizarea unei confernite cu o femeie curajoasa, arhitecta Oana Bogdan, care ne-a vorbit despre valorile ei implicare civica si politica, atat in tara cat si in comunitatea unde traim.

In Noiembrie am organizat o sesiune de informare despre un subiect drag mie: obtinerea nationalitatii luxembourgheze, o tema care intereseaza si starneste controverse. Iar ajungand la evenimentul final, petrecerea de iarna, privind in jur la femeile care ni s-au alaturat, am avut satisfactia ca am realizat ceea ce ne-am propus la inceput: am gasit o viziune comuna. In ciuda cliseelor despre romani cum ca nu s-ar ajuta intre ei, am gasit prin aceasta asociatie dorinta de a ne sustine reciproc, in felul in care am putut: cu o informatie, cu un cuvant in limba materna sau cu impartasirea experientelor.

La petrecere am avut parte si de un Mos Craciun, sau mai precis de o doamna Craciun, in persoana Brindusei, care ne-a impartit cadouri surpriza. Momentul a creat o rafala de zambete si schimbul de cadouri ne-a apropiat. Eram femei diferite de mai multe generatii, noi sau mai demult venite, cele cu copii nascuti aici si cele care au decis sa se intoarca in tara. Dar era o familiaritate si o voie buna care fac din aceasta petrecere un eveniment de succes in fiecare an. Am avut senzatia ca ma aflu in mijlocul celor ca mine, femei cu povesti care bat filmul si care cauta sa imparta ceva cu ceilalti, sa ofere ceva. De cele mai multe ori a oferi acestea: timp, informatii sau experienta este o munca mai dificila decat a oferi ajutor material.

In AVRIS, ajutorul material sau partea caritabila a fost de la inceput secundara. Preferam sa sustinem alte asociatii ale caror proiecte sunt orientate spre asta, de exemplu Louxembourg-Roumanie care au initiative concrete. Desigur munca lor nu se rezuma la bani, dar partea cea mai dificila, corpul icebergului, munca voluntara e rareori vizibila.

Au trecut 28 de ani de la revolutie. Lumea s-a schimbat. Restrictiile de munca in Europa au fost ridicate iar o noua “lingua franca”, limba de business, engleza a inlesnit procesul de emigrare. Poate ca nostalgia nu ne mai trage spre comunitatea vorbitoare de româna cu aceeasi forta ca la inceput. Dar, pe de alta parte, poate ca si faptul ca iarna a fost mai blanda a ajutat ca oamenii sa iasa in strada in 89. Asa poate si conditiile mai blande in care traim vor ajuta sa ne apropiem in ganduri mai profunde si sa descoperim ceva mai intens in relatiile cu cele asemeni noua.

De aceea in 2018 ne dorim sa continuam sa exploram asemanarile si valorile comune ale acestui grup de femei din jurul AVRISului si sa gasim in noi lucruri care sa ne apropie!

Va dorim un an plin de impliniri si bucurii!