top of page

Petrecere de ziua femeii

 

Vineri, 7 martie, în ajunul Zilei Internaţionale a Femeii şi în prima seară în care primăvara s-a gândit să se facă simţită, ne-am reunit pentru a lansa noua asociaţie înfiinţată în Luxembourg: AVRIS (Asociaţia Vorbitoarelor de Română pentru Interacţiune şi Socializare).

Evenimentul s-a desfăşurat în clădirea BGL BNP de unde am avut o superbă imagine panoramică asupra a ceea ce constituie landmark-ul Luxemburgului, la rândul ei o doamnă şi un simbol al femeii puternice: Gëlle Fra (Femeia de aur).

Pozele au fost realizate de Cristina Blăjan Photography - www.cphoto.eu
Aranjamentele florale de pe mese sunt creaţia Camelia Decor www.cameliadecor.lu

 

În continuare Miruna Ţarălungă, în calitate de vicepreşedintă a prezentat activităţile viitoare care vor fi numeroase şi care vor oferi posibilitatea noilor membre de a ni se alătura pentru a le pune în practică.O parte din aceste evenimente vor fi sesiuni de informare pe diverse teme (fiscalitate, resurse umane, teme medicale, de frumuseţe şi multe altele), o parte vor fi dedicate relaxării şi socializării(ladies’ night, ieşiri în natură, ateliere creative, serate culturale şi mai ales întâlniri prin care să ne cunoaştem), iar o parte vor fi activităţi dedicate copiilor. Pentru această ultimă categorie suntem încă în căutarea unei coordonatoare.


A urmat Mădălina Dorneanu care ne-a cântat şi încântat cu prezenţa ei şi ne-a amintit câteva cântece folk româneşti. Se pare că cele mai mari emoţii şi amintiri le-a stârnit Ciobănaş cu trei sute de oi, dar repertoriul Mădălinei este internaţional şi publicul a apreciat foarte mult şi Les Champs Elysées, cu adevărat în temă cu atmosfera relaxată şi primăvăratică din sală. Mulţumim, Mădălina! 


Tombola a fost animată de carismatica doamnă Emilia Malgras care ne-a promis că este virgină în ceea ce priveşte tragerile la sorţi şi a asigurat corectitudinea extragerii biletelor câştigătoare. :)

Mulţumim aici public şi pentru posteritate, tuturor celor care au asigurat aceste premii, în marea lor majoritate antreprenoare, prezenţe feminine româneşti care au făcut un efort pentru a adăuga puţin „peps” (cum ar spune francezii) acestei serate:


Cristina Blăjan – şedinţe foto personale sau cu familia de la Cristina Blăjan Photography www.cphoto.eu

Dana Moldoveanu – şedinţele de coaching sau dezvoltare personală de la ProActive www.proactive.eu.com 
Dana Trofin – voucher de 50 de euro pentru produse de La Băcănie www.facebook.com/www.labacanie.lu 
Iulia Năstase Popescu – şedinţe de consiliere psihologică – www.psychologie-luxembourg.lu

Maria Musz – şedinţe de consiliere juridică

Miruna Ţarălungă – articol de vestimentaţie creaţie Viviane Westwood

Silvia Hermeneanu – creme din produse naturale (bio) de la Kudos Cosmetics www.kudos-oc.com
Sorana Popescu – invitaţii Utopolis

Dr. Daniela Pascu Modert – două şedinţe de mezoterapie  www.drmodert.com

Venera Vlădoianu – sesiunile de perfecţionare limbi străine cu MyLanguage www.mylanguage.lu 

Irina Tudor – sesiuni de matchmaking/coaching pentru îmbunătăţirea relaţiilor de cuplu de la Cupido’s Match www.matchmaking.cupidosmatch.com 

Laura Tămăşan – 10 vouchere de o zi de la Health City  www.healthcityexpress.lu 

Lavinia Toma – teste pentru evaluarea EPSO (raţionament verbal, numeric şi abstract) de la QualiTrainer www.qualitrainer.eu 
Valerica Preda – kit pentru ochelari si voucher de la Brillen Boutique www.brillen-boutique.lu 

Seara a debutat cu discursul preşedintei, Dana Moldoveanu. Ea ne-a expus viziunea sa despre asociaţie care se bazează pe 4 dimensiuni: alegerea, cooperarea, promovarea şi multiculturalitatea.În primul rând fiecare aveam opţiunea de a alege: de a face ceva pentru noi şi comunitatea în care trăim, de a ne simţi bine, de a cunoaşte oameni ce împărtăşesc aceleaşi experienţe, de a-i ajuta pe alţii şi de a ne construi relaţii.
AVRIS este de asemenea o oportunitate de cooperare şi promovare. Credem că femeile, prin natura lor sunt mai deschise spre a crea prin colaborare şi împreună putem da viaţă celor mai frumoase idei şi putem deveni mai unite.
Cu toate că nu suntem o asociaţie de business, AVRIS încurajează şi sprijină iniţiativele membrelor, proiectele propuse de ele şi ajutorul reciproc, fie că este vorba de integrarea în comunitate pentru cele noi venite aici, despre găsirea unui loc de muncă sau despre promovarea antreprenoarelor.  

AVRIS nu este o asociaţie bazată doar pe naţionalitate. Suntem aici într-o societate multiculturală iar spaţiul care ne-a înfiat şi în care trăim reprezintă unul din cele mai importante lucruri pe care le avem în comun. De aceea suntem mereu în căutarea echilibrului perfect între cultura din care venim şi cea în care ne aflăm şi, bineînţeles suntem deschise oricui doreşte să interacţioneze cu noi în limba română.


Toţi avem timpul limitat şi priorităţi diferite, dar dacă fiecare face ceva oricât de nesemnificativ ar părea, va aduce o contribuţie unui proiect mai mare împreună cu celelalte. Ne dorim o asociaţie de femei active! Împreună putem crea o comunitate! 
 

Poze realizate de Camelia Craciun


Participantele care au răspuns formularului nostru de feedback s-au declarat în general mulţumite, dar vom ţine cont de sugestiile de ameliorare. Vă mulţumim şi tuturor celor care au avut bunăvoinţa să urmeze procedura de înscriere şi ne-au făcut viaţa mai uşoară, pentru că cea mai mare parte a celor care au rezervat au fost prezente. 

Dorim, de asemenea să ne cerem scuze încă odată celor pe care a trebuit să le refuzăm datorită lipsei de spaţiu şi datorită condiţiilor impuse de bancă. Recunoaştem că numărul celor interesate a depăşit aşteptările noastre. 

Şi nu în ultimul rând dorim să menţionăm că acest eveniment este rodul unei munci de echipă: Dana, Miruna, Brînduşa, Oana şi Anca (din păcate nu a putut fi prezentă). Suntem mulţumite şi mândre de rezultat şi vom continua să ne implicăm şi să ne îmbunătăţim pentru a da viaţă şi celorlalte idei.

 

Vă mulţumim tuturor şi pe curând la următorul eveniment!

bottom of page